Un el fără nume.

Gândul mi-e beat de cofeina ochilor tăi negrii. Prea beat pentru a-ți putea face față. M-ai făcut dependentă de cafeaua pe care o sorb în fiecare dimineață cu aceeași sete neastâmpărată. Te privesc de departe, fără puterea de a mă apropia. E un clișeu în jurul căruia mă învârt neputincioasă. Un  clișeu pe care nu îl pot avea, dar nici nu îl pot evita. De ce? De beat ce mi-e gândul.

Renaștere.

Se adăpostea cu sânii-i goi în brațele lui ce-o devorau cu atingeri apăsate. Respirațiile li se întretăiau formând o simfonie hipnotizantă, răsunând până-n măduva propriilor oase. Cheia sol se-auzea pe fundal, sub forma picăturilor de ploaie prelinse pe geamul aburind. Îl privea încercând să pară stăpână pe sine, deși debusolarea-i era evidentă. Păru-i cădea valuri pe spatele dezgolit și pătat de plăcere.Acolo, în acea seară, ea renăștea...în brațele lui.

Viață

Libertatea-i curgea prin vene, iar ea era una cu propria-i respiratie. Iubirea-i pulsa in inima.Profund. Atat de profund incat, pentru prima data in viata ei, isi manifesta toata iubirea printr-o afectiune pura si inocenta. Atat de pura incat el se simtea captiv in farmecele ei, iubind-o fara sa vrea, fara sa stie. Cum ar fi putut sa refuze o iubire atat de pura?

Negare.

Se amăgea cu turiști ai inimii sale ce-i răscoleau până-n ultimul colțișor tainic. Turiști șarmanți ce-și imortalizau pe retina creierului toate slăbiciunile sale ascunse. Îi plăcea să creadă în iubire necondiționată, se amăgea cu fiecare secundă în care nega realitatea: toți au un scop anume, toți urmăresc ceva.