Amarul stării.

Gustul amărui începea să-i coloreze starea. Deschise cartea roșie de pe noptieră, dar o închise după ce citi primele două rânduri. Nu se putea concentra. Nu acum. Ar fi vrut să vorbească cu el, dar el aparținea acum unei lumi paralele cu a ei. Nu mai trebuia să se gândească la el, asta era clar. Nu mai avea nici-un rost acum. Îi dovedise prin toate căile posibile că e mult prea indecis ca să-i ofere ceva. Orice. Tot ce își dorea acum era ca el să fie fericit, căci așa va fi și ea. Nu acum, dar curând. Era sigură de asta. Venele tavanului îi pulsau energii pozitive, dar era imună. Nici fumul țigării ce ardea încet pe pervaz nu își mai făcea efectul.

Când luminile s-au stins.

Noaptea avea culoarea mirosului lui. Nu mai făcuse noapte albă până atunci. Era prima și cea mai frumoasă dintre toate, deja știa asta.  Nu putea exista ceva mai frumos decât să se-nvăluie-n misterul lui și să plutească lin, condusă de el. Se onduiau pe tot felul de subiecte, iar pe măsură ce simfonia se intensifica, ea se simțea din ce în ce mai ușoară, de parcă aceasta îi lua toate grijile ce cântăreau, parcă, mai mult de jumătate din greutatea ei. Puteau să trăiască puțin în viitor, apoi să-și programeze trecutul, iar la final să-și amintească de prezent, fără ca măcar să-și dea seama. Totul era atât de ușor, la fel de ușor precum li se părea respiratul. Tot ce trebuiau să facă era doar să fie ei. Și să simtă.

Un el fără nume.

Gândul mi-e beat de cofeina ochilor tăi negrii. Prea beat pentru a-ți putea face față. M-ai făcut dependentă de cafeaua pe care o sorb în fiecare dimineață cu aceeași sete neastâmpărată. Te privesc de departe, fără puterea de a mă apropia. E un clișeu în jurul căruia mă învârt neputincioasă. Un  clișeu pe care nu îl pot avea, dar nici nu îl pot evita. De ce? De beat ce mi-e gândul.

Renaștere.

Se adăpostea cu sânii-i goi în brațele lui ce-o devorau cu atingeri apăsate. Respirațiile li se întretăiau formând o simfonie hipnotizantă, răsunând până-n măduva propriilor oase. Cheia sol se-auzea pe fundal, sub forma picăturilor de ploaie prelinse pe geamul aburind. Îl privea încercând să pară stăpână pe sine, deși debusolarea-i era evidentă. Păru-i cădea valuri pe spatele dezgolit și pătat de plăcere.Acolo, în acea seară, ea renăștea...în brațele lui.

Viață

Libertatea-i curgea prin vene, iar ea era una cu propria-i respiratie. Iubirea-i pulsa in inima.Profund. Atat de profund incat, pentru prima data in viata ei, isi manifesta toata iubirea printr-o afectiune pura si inocenta. Atat de pura incat el se simtea captiv in farmecele ei, iubind-o fara sa vrea, fara sa stie. Cum ar fi putut sa refuze o iubire atat de pura?

Negare.

Se amăgea cu turiști ai inimii sale ce-i răscoleau până-n ultimul colțișor tainic. Turiști șarmanți ce-și imortalizau pe retina creierului toate slăbiciunile sale ascunse. Îi plăcea să creadă în iubire necondiționată, se amăgea cu fiecare secundă în care nega realitatea: toți au un scop anume, toți urmăresc ceva.

Boboaca.

Ii simtea privirile inexistente sorbindu-i fiecare miscare stangace, fiecare cuvant balbait si stalmacit de timiditatea ei definitorie. Erau priviri coplesitoare, ce-i ajungeau pana-n maduva oaselor si o infiorau la fiecare clipire de-a lui. O intrebase ceva, iar ea raspunse repede, intorcandu-se cu spatele la el. Isi putea simti obrajii inflacarati arzand de dorinta sangelui, era un sentiment nou, dar stia ca el nu trebuia sa vada asta, nici macar sa banuiasca, asa ca isi continua activitatea, lasand in urma acest episod tabu, insa nu pentru multa vreme...

Sfarsit prematur.

S-a sfarsit inainte sa inceapa. A inceput inainte sa-si dea seama, iar sfarsitul acestui film este de genul
„si au trait fericiti pana la adanci batraneti”...el cu o alta, iar ea...Ei bine, ea alearga in cautarea nimicului. A uitat sa pretuiasca, a uitat sa mai faca alegeri. Tot ce vine din fiinta ei e la-ntamplare, ca intr-o aruncare de zaruri. In aparenta, e insensibila..o insensibilitate pana la perversitate, as putea spune, dar Doamne.. nimeni nu stie ce o determina sa fie asa. Si ce si-ar mai dori sa fie altfel, ce si-ar mai dori sa creada...dar nimeni n-o crede. Asa ca isi continua jocul cu zarurile.. doar-doar o pica un 6-6...

Compromis.

Improsca noroi din fiecare cuvant ce-l spunea raspicat. Atat de raspicat ca-si putea auzi ecoul pana-n adancul constiintei simtind mai intens fiecare sentiment al fiecarui sunet,parea a fi un monolog in spatele caruia incerca sa-si ascunda propria vina; iar ea tacea  inecandu-si revolta intr-un pumn incordat. Buzele-i moi, usor carnoase scaparau un freamat mut, iar ochii-i erau goi.A fost suficient o privire ca sa-si dea seama de durerea ce i-o provoca. Se induiosa. Fruntea incruntata-i deveni acum putin mai neteda, iar trasaturile-i sobre se mai indulcira. Atunci regreta fiecare strop de noroi ce-l improscase catre ea, fiecare repros exagerat. S-ar fi batut de unul singur daca nu ar fi fost sleit de propriile-i puteri. Tot ce  a putut sa faca a fost sa iasa din casa, sa ia  loc pe veranda si sa-si aprinda o tigara din care sorbea cu pofta fiecare frunza de tutun.